
Așa cum am raportat acum ceva timp, tattoo artistul Catherine Alexander a intentat un proces împotriva WWE, Take-Two Interactive Software, Inc, 2KGames Inc, 2KSports Inc, Visual Concepts Entertainment, Yuke’s Co, Ltd și Yuke’s LA Inc acum câțiva ani.
Conform documentelor instanței obținute de PWInsider, în cursul zilei de ieri Curtea Districtuală din Sudul Statelor Unite a decis că procesul va fi amânat datorită pandemiei Covid-19.
Alexander susține că, odată ce a făcut design-ul pentru tatuajele lui Randy Orton, care inițial a fost utilizat pentru produse false și apoi prezentat într-un joc video, ar trebui să primească bani pe baza drepturilor de autor.
Un judecător federal din Illinois a emis o hotărâre sumară parțială în octombrie 2020 potrivit căreia WWE și 2KGames i-au copiat munca.
Inițial, procesul trebuia să înceapă în februarie 2021, apoi a fost amânat până în iunie, după care data acestuia era 20 septembrie. Acum nu se știe când se va relua procesul.
Odată cu începerea procesului, instanța va decide dacă inculpații au dreptul să folosească design-ul în joc ca o utilizare echitabilă a drepturilor de autor sau dacă Alexander trebuie într-adevăr să primească bani pentru munca depusă.