Hall of FameWWE

WWE nu are planuri pentru Lita după Pay-Per-View-ul Elimination Chamber 2022

Lita, va lucra pentru prima dată într-un meci individual după o absență de 16 ani în această sâmbătă după-amiază, la Pay-Per-View-ul WWE Elimination Chamber din Arabia Saudită, unde se confruntă cu Becky Lynch pentru titlul feminin al RAW-ului.

Fosta campioană feminină din WWE a acordat un interviu pentru Justin Barrasso de la Sports Illustrated în scopul promovării evenimentului respectiv. În timpul acestuia, ea a remarcat că în prezent oficialii nu au planuri în ceea ce o privește după Elimination Chamber.

„În prezent, oficialii mi-au cerut doar să lucrez în acest meci. Știu că totul se poate schimba pe moment în WWE. Există multe oportunități aici și doar pentru că în prezent nu sunt planuri asta nu înseamnă că nu vor fi. Acest lucru îmi permite, de asemenea, să mă concentrez pe ce am de făcut acum, adică un meci uluitor la Elimination Chamber. Nu trebuie să mă distragă nimic altceva.”

Din 2006, când s-a retras ca divă full-time, Lita a lucrat câteva meciuri cu mai multe femei, confruntându-se chiar și cu Heath Slater într-un meci No DQ 6 ani mai târziu. Legenda WWE a revenit în ring pe parcursul meciului Royal Rumble feminin din acest an. Lita, a declarat anterior că acest meci cu Lynch s-a concretizat în ultimul moment.

Show More

Mr.Low

Urmăresc WWE din 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013 până în prezent. Fac acest lucru din pură pasiune și pentru a ajuta la clădierea comunității de Wrestling din România. #NeverGiveUP

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button
Languages
0
YOUR CART
  • No products in the cart.

Adblock Detected

Daca doriti sa ajutati inring.ro va rugam sa dezactivati Adblocker. Multumim !