
WWE a șocat majoritatea fanilor odată cu anunțarea participării lui Mickie James în meciul Royal Rumble feminin din acest an. James, este campioana Impact Knockouts. WWE a recunoscut acest lucru în mod neașteptat atât la TV, cât și prin intermediul rețelelor de socializare.
Au început să apară zvouri cu privire la colaborarea business dintre WWE și Impact. De asemenea, se pare că AEW este în discuții cu oficialii WWE pentru viitoare colaborări. Anunțul prezenței lui Mickie James la Royal Rumble a declanșat numeroase speculații.
Este posibil să existe mai multe surprize în curând. WrestleVotes raportează că mai multe surse din WWE au spus că oficialii încearcă să aibă un participant neașteptat dintr-o altă companie în meciul Rumble masculin. Cu toate acestea, nimic nu a fost confirmat încă.
Mai mult, WWE a ”lăsat ușa deschisă” pentru a aduce persoane din alte companii. S-ar putea ca Mickie James să nu fie singura care a ”pășit pe ușa interzisă”.
Lumea Pro Wrestling-ului a început să se schimbe odată cu debutul AEW în 2019. Compania lui Tony Khan a fost întotdeauna dornică să lucreze cu alte industrii. AEW a făcut schimb de talente cu Impact și NJPW în trecut. Este posibil ca WWE să dorească acum același lucru.
Un participant surpriză de la o altă companie de Wrestling în meciul Royal Rumble masculin ar fi fără precedent cu totul altceva. WWE a lucrat cu alte promoții în trecut, dar s-a ferit în mare parte ca acest lucru să devină o obișnuință. Fanii vor trebui să aștepte până la Rumble pentru a vedea dacă într-adevăr se va produce inevitabilul în acest sens.