Sustineti InRing.Ro
WWEWWE RAW

WWE are în plan să destrame RK-Bro

Apropierea dintre Randy Orton și Matt Riddle pentru formarea echipei RK-Bro, a fost unul dintre cele mai importante momente din Monday Night RAW, WWE având acest plan de mai mult timp.

WrestleVotes a raportat că oficialii aveau în plan un meci individual între Orton și Riddle la Pay-Per-View-ul SummerSlam de anul trecut. Cu toate acestea, planurile s-au schimbat și s-a luat decizia de al amâna până la WrestleMania 38 în Dallas, TX.

S-a menționat că doar câțiva membri creativi vor să-i separe pe cei doi cu ideea că, dacă meciul dintre ei ar trebui să aibă loc, atunci titlul WWE să fie miza acestuia.

Compania a confirmat faptul că Bobby Lashley își va apăra titlul WWE într-un meci Elimination Chamber împotriva altor 5 superstaruri la PPV-ul de luna viitoare din Arabia Saudită. Astfel, aceasta poate fi o modalitate de a pune centura pe Riddle, care va participa în meci, protejându-l în același timp pe Lashley.

Așa cum am relatat anterior, Matt Riddle trebuia să câștige inițial meciul Royal Rumble masculin din acest an înainte ca oficialii să-și schimbe decizia în favoarea lui Brock Lesnar. De asemenea, trebuie să remarcăm faptul că oficialii încă nu au planuri pentru titlul WWE la WrestleMania 38.

Show More

Mr.Low

Urmăresc WWE din 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013 până în prezent. Fac acest lucru din pură pasiune și pentru a ajuta la clădierea comunității de Wrestling din România. #NeverGiveUP

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button
Languages