VIDEO: Boogeyman, se află într-o formă fizică excelentă

Marty Wright aka Boogeyman, a venit pentru prima dată în WWE în 2004, fiind prezent la Tough Enought. Acesta a mințit în legătură cu vârsta sa după ce a fost unul dintre cei 8 finaliști. În cele din urmă, a fost eliminat din competiție. Se pare că, Boogeyman se află într-o formă fizică excepțională chiar și după atâta timp.
Legendarul superstar din WWE a postat un videoclip foarte interesant pe social media, comparând două fotografii ale sale făcute la 20 de ani una față de cealaltă. După postarea videoclipului, Boogeyman, și-a dezvăluit secretele succesului.
„Aceste două poze au fost făcute la 20 de ani distanță una de cealaltă, în 2002 și 2021. Niciodată nu renunț la haltere, fac exerciții fizice, mănânc sănătos, mă odihnesc și întotdeauna mă voi ruga.”
Nu vom ști niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă Boogeyman nu ar fi spus că este mai tânăr cu 5 ani în competiția Tough Enough. În cele din urmă s-a făcut remarcat cu gimmick-ul The Boogeyman, care a „bântuit” fanii ani la rând. Încă se menține bine chiar dacă nu mai lucrează în ring.
Urat mai este!