
The Miz, i-a avut invitați pe Rey și Dominik Misterio în segmentul MizTV la RAW-ul din această săptămână. A fost recapitulat momentul de la show-ul de săptămâna trecută unde The Miz l-a învins pe Dominik după ce ia distras atenția.
În timpul segmentului, lucrurile au luat o întorsătură personală când The Miz a spus că Dominik este mult mai înalt decât tatăl său. The Miz a menționat că se întreabă dacă Dominik este de fapt fiul lui Eddie Guerrero, făcând referire la storyline-ul ”I’m Your Papi” din 2005, care a dus la un meci Ladder între Rey și Eddie în cadrul PPV-ului SummerSlam.
A fost a doua oară pe parcursul segmentului când s-a adus în discuție Eddie. Miz s-a întrebat, de asemenea, de ce oamenilor precum Eddie Guerrero li s-a permis să folosească tactici subtile, moment în care fanii l-au huiduit pe Miz pentru că face același lucru.
Segmentul a dus la un rematch între Miz și Dominik, iar fiul lui Rey Mysterio a câștigat cu puțin ajutor din partea tatălui său. În acest moment, se pare că despărțirea dintre Dominik și Rey a fost sistată. Anul trecut, părea că oficialii se îndreptau către un feud tată-fiu, dar nu au existat indicii despre acest lucru în ultimele săptămâni.