Sustineti InRing.Ro
WWEWWE Main Event

Superstar WWE este scos din nou de la TV și revine la Main Event

Se pare că Musta Ali a revenit la Main Event, un show de tip C al WWE, el lucrând la înregistărirle de luni într-un meci împotriva lui T-Bar. Totul la doar o zi după ce s-a înfruntat cu Theory, campionul United States, în cadrul Pay-Per-View-ului Hell in a Cell, unde a fost învins.

În luna ianuarie a anului trecut, Ali și-a făcut publică cererea de reziliere a contractului printr-o declarație pe Twitter, însă oficialii nu au fost de acord cu ea. Înainte de asta, Mustafa nu mai fusese văzut la WWE TV de la începutul lunii noiembrie.

WWE a avut planuri ca Ali să înceapă un storyline intitulat ”New America” în care să vorbească despre faptul că este stereotipizat, dar ideea a fost respinsă. Oficialii i-au propus ceva ce el nu a fost categoric de acord să facă și asta a dus la o ceartă serioasă cu Vince McMahon.

În luna aprilie a anului trecut, Ali a revenit la WWE TV pe parcursul unui episod al RAW-ului, întrerupând segmentul MizTV în care era invitat Theory. Până acum, el a fost pus în jurul acestor două superstaruri.

Potrivit Cagematch.net, Mustafa Ali are 2 victorii în 5 meciuri la WWE TV până acum anul acesta, în timp ce anul trecut, avea 7 victorii în 22 de meciuri. Faptul că Ali a pierdut atât de multe confruntări este un semn că Vince McMahon nu are încredere în acesta, criteriu pe care președintele WWE îl urmează de zeci de ani.

În ciuda celor întâmplate, Ali mai are contract cu WWE încă câțiva ani, iar oficialii îi vor adăuga probabil timp suplimentar pentru lunile în care a lipsit așteptând rezilierea.

Show More

Mr.Low

Urmăresc WWE din 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013 până în prezent. Fac acest lucru din pură pasiune și pentru a ajuta la clădierea comunității de Wrestling din România. #NeverGiveUP

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button
Languages