
Jeff Hardy nu prea a mai fost văzut la RAW. El a lucrat la show-ul din această săptămână, pierzând un meci împotriva lui Jinder Mahal. Hardy a apărut recent și la show-ul WWE Main Event, dar întrebarea este: Oare ce se întâmplă cu contractul său?
Unii fani se gândesc că acordul lui Jeff cu WWE s-ar putea încheia datorită modului în care este utilizat. Conform PWInsider, nu este deloc cazul de așa ceva. De fapt, Hardy ar mai rămâne „o bucată bună de timp” în compania lui Vince McMahon.
„O sursă din WWE ne-a spus că Jeff Hardy va mai rămâne „o bună bucată de timp” în companie, mai ales că anul trecut a semnat un nou contract. La acea vreme, am relatat că noul acord al lui Hardy este pe o perioadă de 2-3 ani.”
Așadar, îl vom mai vedea pe Hardy cel puțin 2-3 ani în WWE. Sperăm ca lucrurile să intre pe făgașul normal pentru el și să primească oportunități la momentul potrivit pentru a decide ulterior ce dorește să facă când va veni vorba despre un nou contract.