Sammy Guevara și Pam s-au despărțit

Este sezonul despărțirilor în pro-wrestling. După ce Sammy Guevara și Pam s-au logodit în cadrul unui episod al Dynamite în urmă cu câteva luni, campionul TNT a anunțat azi pe Twitter că el și Pam nu mai formează un cuplu.
Mesajul star-ului AEW nu este unul surprinzător pentru fani, aceștia speculând deja de ceva vreme că relația celor doi s-a sfârșit, având în vedere că logodnica lui Sammy nu a mai apărut în ultimele vlog-uri ale acestuia.
Campionul TNT a notat în cadrul tweet-ului că atât el cât și Pam s-au simțit datori să îi anunțe pe fani, având în vedere suportul de care au avut parte. Sammy a mai menționat că încă țin unul la altul și că-și doresc reciproc tot binele din lume și că ar aprecia ca fanii să le respecte intimitatea.
Motivul despărțirii, potrivit fanilor, ar fi chiar Tay Conti, despre care ÎnRing.ro a notat în urmă cu o lună că s-a despărțit de soțul său, judakanul Jorge Conti. Sammy și Tay sunt prieteni foarte buni și au fost văzuți de mai multe ori împreună.