Roman Reigns va părăsi WWE dacă nu-l învinge pe John Cena la SummerSlam 2021

Înainte de Pay-Per-View-ul WWE SummerSlam din această seară, John Cena și Roman Reigns au avut segmentul de final al SmackDown-ului din această săptămână.
Reigns a menționat că Cena a spus o mulțime de prostii la show-ul de săptămâna trecută iar fanii au reacționat pentru că a spus-o cu energie. ”The Big Dog” l-a rugat pe Paul Heyman să reamintească tuturor că acest gimmick al lui Roman Reigns nu a fost învins până acum, mai ales prin numărătoare până la 3.
Cena a recunoscut că va filma pentru un nou film în curând, dar intenționează să câștige titlul Universal în această seară, astfel încât să plece în postura de campion, umilindu-l pe Reigns după ce arbitrul numără simplu „1-2-3”. Cena a spus că nu s-a întors pentru a-și promova filmele, dar este aici pentru a-l retrograda pe Roman.
John Cena a adăugat că vrea să bată recordul, fiind pentru a 17-a oară campion în această seară la SummerSlam iar SmackDown-ul nu va mai avea un campion Universal până când Cena nu se va întoarce pentru WrestleMania. Roman Reigns s-a enervat și a spus că vrea să ridice miza. El a menționat că ori rămâne campion, ori va părăsi WWE.