Mai multe superstaruri WWE au lipsit de la show-urile recente din cauza Covid-19

Deși numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut în Statele Unite, virusul are încă impact asupra Pro Wrestling-ului. Miercuri, Campionul AEW World Heavyweight, ”Hangman” Adam Page, a fost nevoit să lipsească de la Dynamite, deoarece a ieșit pozitiv la testul pentru temutul virus. În NJPW, Will Ospreay a fost scos de la evenimentul NJPW de duminică tot din această cauză.
Dave Meltzer a relatat în cadrul emisiunii Wrestling Observer Radio că și câteva superstaruri din WWE au fost testate pozitiv cu Covid-19, însă nu a menționat niciun nume. De asemenea, compania lui Vince McMahon nu a anunțat niciun caz pozitiv, surprinzător.
„Sunt și persoane din WWE care nu au lucrat din cauza Covid-19 în ultimele două săptămâni. Cel puțin câteva.”
WWE nu mai supune în mod regulat talentele la testul pentru Covid-19, dar acestea continuă să se testeze atunci când au simptome. Când superstarurile ies pozitiv la virus, sunt retrase de la show-uri pentru a împiedica răspândirea infecției.
Absența lui Page de la AEW Dynamite, a dus la schimbări asupra show-ului. Trebuia să existe un angle care să oficializeze meciul dintre el vs. CM Punk pentru titlul AEW World Heavyweight la Pay-Per-View-ul Double or Nothing de luna viitoare. În schimb, Punk a făcut un promo individual în urma anunțului.