Sustineti InRing.Ro
WWE

John Cena abordează posibilitatea de a deveni pentru a 17-a oară campion mondial în WWE; Statutul lui la Clash at the Castle

John Cena abordează posibilitatea de a deveni pentru a 17-a oară campion mondial în WWE

În 2017, John Cena a egalat recordul lui Ric Flair pentru cele mai multe titluri mondiale deținute, 16, când a câștigat titlul WWE în cadrul Pay-Per-View-ului Royal Rumble.

Acesta a fost ultimul title reign a lui Cena, care de atunci a devenit un superstar part-time, concentrându-se în același timp pe cariera sa de la Hollywood. De asemenea, Flair a spus recent că nu crede că John va stabili acel record.

Pe parcursul unei apariții la Comic-Con în Wales, John Cena a precizat că nu știe dacă poate doborî recordul:

„Ei bine, aceasta este o întrebare foarte dificilă. După cum am spus, știu că nu mi-am terminat treaba în ring. Sunt realist cu privire la ce se întâmplă acum în viața mea. Am 45 de ani și pot să vă spun, fiind de 16 ori campion, că este foarte greu să câștigi. Acel record poate fi stabilit de un tânăr. Nu m-am retras în ring, dar nu sunt sigur că pot doborî recordul. Vom vedea. Depinde de ce se întâmplă, pentru că dacă sunt în ring, am o șansă. Acum pot spune că am fost acolo, așa că îi felicit pe cei tineri care lucrează din greu.”

Statutul lui Cena la Clash at the Castle

Luna viitoare, WWE va organiza următorul Pay-Per-View major al companiei, Clash at Castle, primul eveniment important de wrestling care se va desfășura în Marea Britanie după 30 de ani.

Din păcate, se pare că John Cena nu va fi prezent la acest show. Vestea a fost dată chiar de el pe parcursul Q&A-ului de la Comic-Con în Wales:

„Vin în Cardiff să lupt de peste 15 ani și de fiecare dată este emoționant și uimitor. Nu voi fi la Clash.”

Main Event-ul PPV-ului care va avea loc pe 3 septembrie la Principality Stadium din Cardiff, Wales, este Roman Reigns vs. Drew McIntyre pentru titlul Undisputed WWE Universal.

Cena nu a mai avut un meci în WWE de când a pierdut împotriva lui Reigns la SummerSlam anul trecut. El a spus categoric că nu s-a retras definitiv din wrestling, dar se concentreaza pe cariera sa de actor.

Luna trecută, când John Cena a sărbătorit 20 de ani de la debutul său în companie la RAW, el a precizat că nu va lupta prea curând și nu știe când se va întoarce în ring.

Show More

Mr.Low

Urmăresc WWE din 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013 până în prezent. Fac acest lucru din pură pasiune și pentru a ajuta la clădierea comunității de Wrestling din România. #NeverGiveUP

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button
Languages