AEW

Jeff Hardy nu va debuta la următorul Dynamite

După ce vinerea trecută președintele All Elite Wrestling, Tony Khan, a anunțat că la Dynamite-ul de săptămâna aceasta vom avea parte de un debut important în companie, unul dintre primele nume vehiculate a fost cel al lui Jeff Hardy, recent reziliat din WWE.

“The Charismatic Enigma” părea a fi un perfect fit atât în cadrul story-ului în care este implicat stable-ul A.H.F.O. cât și mesajelor postate de TK pe Twitter, însă fratele acestuia, Matt Hardy, a dezmințit faptul că Jeff va debuta la următorul episod al Dynamite. Matt Hardy a afirmat în podcastul său că clauza de no-compete a lui Jeff expiră pe 9 martie, iar începând cu data de 10 va fi liber să negocieze cu oricine.

Luptătorul care urmează să debuteze miercuri seara pentru a semna un contract cu compania și pentru a trânti ușa în urma sa, conform descrierii făcute de Khan pe Twitter, va lucra primul lui meci chiar împotriva lui Isiah Kassidy, membru în stable-ul lui Matt Hardy și Andrade El Idolo, A.H.F.O. Aici ar fi putut interveni un turn în cadrul facțiunii, astfel încât să se refacă The Hardy Boyz sau chiar ar fi putut fi punctul de plecare într-un feud care s-ar fi putut concluziona cu un dream match între Darby Allin, care se află implicat într-un story cu A.H.F.O. la acest moment, și Jeff Hardy. De asemenea, modul în care “The Charismatic Enigma” a fost reziliat de către WWE a fost unul controversat, astfel că ar fi putut da o mică lovitură de imagine fostului angajator, semnând cu o companie în plină ascensiune.

Show More

Marius DT

Un "fanboy" AEW ceva mai atipic, dacă e ceva de criticat, așteaptă-te s-o fac. Implicat în fenomen de 15 ani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button
Languages
0
YOUR CART
  • No products in the cart.

Adblock Detected

Daca doriti sa ajutati inring.ro va rugam sa dezactivati Adblocker. Multumim !