
După cum am raportat anterior, în cursul zilei de ieri, WWE a anunțat că Bray Wyatt a fost concediat. Anunțul concedierii sale a șocat pe toată lumea, deoarece el era promovat pentru un Live Event în august și se credea că va reveni în curând la WWE TV.
Dave Meltzer relatează că John Laurinaitis i-a spus lui Wyatt că a fost concediat din cauza reducerilor bugetare chiar când se pregătea să revină luna aceasta. Meltzer a menționat că Bray era programat pentru „unele show-uri” din luna august.
Probabil că Bray Wyatt va avea o clauză de neconcurență timp de 90 de zile, astfel încât nu va mai putea lucra în ring până la sfârșitul lunii octombrie.
Wyatt, al cărui nume real este Windham Rotunda, are mulți prieteni în Pro Wrestling, inclusiv în AEW, deci poate apărea oriunde după cele 90 de zile.