
Chris Jericho, nu are de gând să se retragă, deoarece își doreste în continuare să ajute la clădirea unei noi promoții și anume AEW, asumându-și riscul să plece din WWE în favoarea companiei rivale. Din 2019, acest lucru a dat roade pentru ambele părți.
Deși Jericho știe că nu mai este în perioada de glorie, el încă vrea să ajute la construirea de noi superstaruri, comparându-și rolul din AEW cu cel al lui The Undertaker în WWE pe parcursul unui interviu pentru Pop Culture.
„Nu că vreau să mă compar, dar cred că am rolul pe care The Undertaker l-a avut în WWE în ultimii ani. De fiecare dată când face ceva, are impact…înseamnă ceva. Este un beneficiu să-l ai în vestiar. El este un lider. Este foarte experimentat. Acesta le poate spune băieților și divelor ce fac bine și ce fac greșit. Este doar o persoană bună pe care trebuie să o ai în roster-ul tău.”
Y2J, nu are în minte o dată estimativă a retragerii sale din Pro Wrestling. Cu toate acestea, atunci când va înceta să performeze în ring, intenționează să continue lucrul cu AEW. În același interviu, Chris a spus că după părerea lui, AEW este cea mai bună companie de Pro Wrestling din lume.