WWEWWE PPV

Linda McMahon le-a spus celor din securitate să se dea la o parte pentru ca un fan tânăr să-l poată vedea mai bine pe John Cena

Deși prezența lui John Cena la Pay-Per-View-ul WWE Money in the Bank din acest an nu fusese anunțată, au existat mai multe rapoarte despre faptul că fostul campion WWE va reveni în companie pentru a începe un feud cu Roman Reigns, miza fiind bineînțeles, centura Universală.

Chiar dacă nu mai este un superstar full-time în WWE, Cena, unul dintre cele mai importante nume din istoria companiei, încă are mulți fani. Un tânăr fan a stat aproape de ring pentru a urmări evenimentul de seara trecută.

Când John Cena și-a făcut intrarea în ring, tânărul fan a dorit să vadă cât mai bine acest moment special. De asemenea, Linda McMahon a fost prezentă în zona ring-ului pentru a vedea show-ul.

Respectivul fan a încercat să se apropie de baricadă, dar cei din securitatea WWE i-au spus să se îndepărteze. În timp ce Linda McMahon aplauda întoarcerea lui Cena, ea a observat fanul și i-a spus agentului de pază să se dea la o parte pentru ca tânărul să poată vedea momentul cum trebuie. A fost un gest frumos făcut de Linda, așa cum se poate vedea mai jos:

După cum am raportat, Cena va da startul RAW-ului din această seară, pentru a-și explica întoarcerea și a continua build-upul meciului împotriva lui Reigns la SummerSlam.

Show More

18TatHard

Sunt fan al Wrestling-ului din anul 2009. Primul feud pe care l-am văzut a fost cel dintre John Cena și Randy Orton în perioada Pay-Per-View-ului WWE Hell in a Cell 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013, până în prezent. Fost writer la site-ul WrestleBook. PS: You can't see me! ;)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
0
YOUR CART
  • No products in the cart.