NXTWWE

Samoa Joe spune că lucrează la revenirea în ring și vorbește despre noul său rol în NXT

La începutul acestei luni s-a vorbit despre revenirea lui Samoa Joe în NXT după ce oficialii l-au concediat în aprilie datorită reducerilor bugetare și acest lucru chiar s-a întâmplat.

La momentul respectiv, s-a raportat că Triple H dorea ca Joe să revină în NXT, decât să fie într-o altă companie. Desigur, Hunter este un mare fan al lui Samoa Joe, deoarece HHH a fost persoana care l-a adus în WWE în anul 2015 pentru NXT.

În timp ce discuta cu Ryan Satin la Out of Charactere, Joe a vorbit despre concedierea sa și revenirea în NXT. El a început prin a spune cum le trimetea diverse mesaje oamenilor de care era apropiat în WWE și cu, care îi plăcea să lucreze la scurt timp după ce a aflat că este concediat.

De asemenea, a discutat cu Triple H la câteva ore de la concediere, care, în cele din urmă l-a convins să revină în NXT. Apoi și-a dezvăluit rolul din backstage-ul companiei, pe lângă cel de la TV ca Manager General în NXT, în locul lui William Regal.

„După tot ceea ce s-a întâmplat, eu și Triple H am vorbit în detaliu. Nu am revenit în NXT doar pentru a avea un rol la TV. Acum lucrez în departamentul de cercetare a talentelor, alături de Canyon Ceman, fac mai multe lucruri administrative ici și colo în backstage. Am ajuns la un acord pentru celălalte aspecte ale business-ului WWE.”

Joe a continuat să spună că a observat evoluția sa în Pro Wrestling și oportunitatea grozavă pe care Triple H i-a oferit-o după ce a înțeles foarte bine unde a ajuns.

În ceea ce privește rolul său de cercetare, el a spus că păstrează un impuls asupra industriei, fie că evaluează un talent sau se sfătuiește cu ceilalți. El a menționat că acest rol i se potrivește și „așteaptă cu nerăbdare să ofere o oportunitate oamenilor care poate nu ar putea să o aibă.”

Pe parcursul interviului, Samoa Joe a fost întrebat despre posibilitatea ca el să revină în ring după ce a fost retras în februarie 2020 datorită comoțiilor suferite. Joe a răspuns scurt și la obiect: „Absolut, voi spune doar da și voi lăsa timpul să decidă când se va întâmpla acest lucru.”

Show More

18TatHard

Sunt fan al Wrestling-ului din anul 2009. Primul feud pe care l-am văzut a fost cel dintre John Cena și Randy Orton în perioada Pay-Per-View-ului WWE Hell in a Cell 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013, până în prezent. Fost writer la site-ul WrestleBook. PS: You can't see me! ;)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
0
YOUR CART
  • No products in the cart.