NXTWWE

Samoa Joe a revenit în NXT, refuzând să fie Manager General

William Regal a avut segmentul de deschidere al show-ului WWE NXT din această săptămână, în care a făcut un anunț. Regal a spus că a fost alături de NXT de la început, într-o formă sau alta. El s-a emoționat foarte mult, lacrimile acaparându-i fața, în timp ce vorbea despre progresele care au fost făcute în acest brand de-a lungul anilor.

William le-am mulțumit fanilor care au participat la NXT în orașe precum Houston, Brooklyn, Portland și alte zone, și consideră că le-a oferit acestora tot ce le-a putut da, însă nu este capabil să le ofere fanilor ceea ce merită. Regal, părea în punctul de a demisiona, dar apoi Karrion Kross și Scarlett au venit în ring.

Kross a spus că el și Scarlett trebuiau să vadă acest moment cu ochii lor și apoi l-au batjocorit pe Regal, numindu-l jalnic pentru că plânge. Kross i-a spus lui Regal că trebuie să spună că el are dreptate și să-și anunțe plecarea.

În momentul respectiv, s-a auzit melodia de intrare a lui Samoa Joe, care a venit în ring. Regal a anunțat că Joe este noul Manager General. Samoa Joe a refuzat acest lucru, lăudând realizările lui Regal în NXT și apoi a spus că se va asigura că, Kross primește respectul pe care îl merită.

William Regal, a anunțat apoi că Joe poate conduce show-ul, dar nu poate avea o altercație cu nimeni decât dacă este provocat.

Show More

18TatHard

Sunt fan al Wrestling-ului din anul 2009. Primul feud pe care l-am văzut a fost cel dintre John Cena și Randy Orton în perioada Pay-Per-View-ului WWE Hell in a Cell 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013, până în prezent. Fost writer la site-ul WrestleBook. PS: You can't see me! ;)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
0
YOUR CART
  • No products in the cart.