WWEWWE PPV

Edge a plâns când a văzut fanii prezenți la WrestleMania 37

Ediția cu numărul 37 a Pay-Per-View-ului WrestleMania a fost cu siguranță una foarte specială din mai multe motive. Principalul factor ar fi prezența publicului pentru prima dată după mai bine de un an de absență datorită pandemiei Covid-19.

Evenimentul a început cu un segment emoționant în care Vince McMahon și superstarurile din WWE i-au întâmplinat pe fani.

În timpul unui interviu cu Scott Fishman de la TV Insider, Rhea Ripley a vorbit despre segmentul respectiv. De asemenea, ea a dezvăluit faptul că Edge a plâns în backstage.

„A fost o nebunie să merg către ring și să văd mulțimea care era foarte încântată. Toate visele mele deveneau realitate. A fost ceva pentru care am muncit mult timp. Încercam să-mi controlez emoțiile, spunându-mi: „Nu plânge!”. Apoi m-am uitat la Edge, care era lângă mine, iar el avea lacrimi în ochi. A dat din cap și mi-a făcut cu ochiul. În acel moment m-am pierdut. Nu ne-am putut abține amândoi. Apoi am auzit un fan din față spunând: „Hei Rhea! Ești aici. O să reușești”. Au fost cele mai încurajatoare cuvinte, mi-au prins bine”.

Rhea Ripley a reușit să o învingă pe Asuka, devenind noua campioană feminină din RAW în cea de-a doua noapte a WrestleMania 37. Show-ul a fost cu adevărat emoționant atât pentru fani, cât și pentru superstaruri.

Show More

18TatHard

Sunt fan al Wrestling-ului din anul 2009. Primul feud pe care l-am văzut a fost cel dintre John Cena și Randy Orton în perioada Pay-Per-View-ului WWE Hell in a Cell 2009. Writer pentru Instant Wrestling (actual InRing) din februarie 2013, până în prezent. Fost writer la site-ul WrestleBook. PS: You can't see me! ;)

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
0
YOUR CART
  • No products in the cart.